marți, 8 decembrie 2009

CRAI’S TRIP 5-6 Decembrie 2009


In sfarsit weekend! In sfarsit de un infinit de ori.. de cand asteptam sa plecam iarasi pe munte..

Inarmati cu voie buna, rucsaci si tot tacamul (mai putin Adi, ce si-a uitat pentru prima oara tacamurile, la propriu!), iata-ne pe drum spre Plaiul Foii, pe ritmuri de muzicuta.. Flavia, Sebi, Adi si cu mine(Marius, ca sa ma tineti minte). Ne deplasam.. oarecum optimisti ca vom prinde vreo ocazie, cine stie..

Am inceput cu o ora tarzie povestirea, evident, pana la ora 7 jumate, caci cam atat era ceasul cand mergeam la propriu, am ascultat vorbe dulci rostite de catre Flavia..

:) nu era obisnuita cu stilul nostru.. de plecare.. este timp!

Sa continui asadar.. mergeam noi veseli cand vedeam vreo masina ca se apropia.. intr-un final opreste o Dacie Papuc! Hop sus in ea, dupa instructajul facut de sofer: “Bah sa nu cadeti ca ma bagati in belele.” Mergeam super tare frate! Evident, pe drumul refacut.. pana intr-un anumit punct:) Am mers noi, tipu cu Dacia ne-a lasat pe undeva pe-aproape de Plaiul Foii si ne-am continuat drumul pe jos. La un moment dat, ne-am abatut de la drum, in stanga, cu intentia de a ajunge la Refugiul Sperantelor.

Drumul cum sa fie? Lung, putin aiurea.. poteca prin padure, urcare, drum ce te rupe din punctul meu de vedere si nu numai.. la un moment dat Adi observa ca am pierdut cursul raului si ca ar fi bine sa ne aprovizionam cu apa. Asa ca se intoarce cu un bidon si se intoarce cu el, plin! Nu am fost eu chiar de acord cu chestia asta. Aveam cam 1 litru la mine in spate, Sebi avea niste ceai.. defapt avea zahar peste care turnase ceva ceai, si dupa cum gandeam eu, erau lichide suficiente pentru a ajunge in Poiana Inchisa. Bine ca nu mi-am impus punctul de vedere.. de ce? Nici eu nu stiu..

Cu 3 litri de apa, pornim asadar inspre refugiul Sperantelor. Pe drum am aflat ca nici Flavia nu mai abordase vreodata Braul de Mijloc.. chestie pe care sincer ma bazam. Eh, „nimerim noi“ mi-am zis.

Am intrat in refugiu, am facut ceva poze, am mancat, chestii de genu.. si pe urma da-i bice ca nu e bine sa stai! Siguri pe noi, plecam pe o carare ce spre uimirea Flaviei ne-a dus la renumita Scara de fier din Piatra Craiului. Spun spre uimirea ei, caci in ture precedente ea fusese prin alta parte. Cu chiu cu vai, trecem de Scara de fier. Prima ocazie sa ne testam munca in echipa! Ne-am descurcat de minune, rucsacii ajungand jos inaintea noastra, pe “coarda” lui Adi.

Dupa portiunea asta, a urmat o saritoare mai a naibii, de care nu prea puteai trece cu rucsacul in spate.. zona era prea ingusta. Dupa o incercare esuata a lui Adi, am procedat ca in cazul anterior. Sub stricta supraveghere a lui Adi, am coborat rucsacii in siguranta, evident apoi si noi ne-am dus dupa ei:)

De aici a inceput aiureala, caci nu am nimerit intrarea in Braul de Mijloc, ghidati fiind de niste momai false.. am urcat noi, si am tot urcat vreo 2 ore daca nu ma insel. Desi, tin sa mentionez ca Braul de Mijloc aparea pe harta ca fiind o curba de nivel.

Pe la ora 3 din cate-mi amintesc, ne punem pe coborat, dar nu inainte de a zice eu: parca am vazut o poteca! Flavia merge, bombane ceva dintre jnepeni, si dupa 10 minute de tensiune si vorbe dulci (bomboane, zahar, miere) se intoarce la noi.. nu pe acolo era drumul. Imi cer scuze! Orice om greseste :)

Ne intoarcem noi, eu tot repetam: “Jumate de ora pana la lanturi!” Nimeni nu ma baga in seama..

Ajungem din nou la saritoarea ingusta. Observam alte momai ce duceau in partea dreapta. Eu cu Adi pornim pe poteca aceea, Flavia si Sebi pleaca spre refugiu cu toti rucsacii.

Dupa 1 ora de mers pe traseu, evident pierdem poteca din nou desi banuiam cam pe unde-ar fi..si ne intoarcem. Nu mai puteam de foame, apa nu gasisem pe traseu, deci bidonul ce l-am luat era degeaba..

Ne intoarcem. Ne apuca si noaptea. Folosim frontalele din dotare, mai putin Adi ce are probleme cu frontala si e nevoit sa duca o lanterna in mana. Urcam saritorile fara probleme, Chiar in locul ala ingust, suna Flavia. :”Muta-te putin, nu ai semnal!” spune ea.. da de unde:) si sa vrei sa-i faci pe plac, nu aveai cum. Fetele astea! Intr-un final, aflam ca focul e aprins, si ne grabim sa ajungem in refugiu, sa mancam cate ceva!

Sa vezi faza! Focul era aproape stins.. si se lauda Flavia ca defapt a ars super bine pana am ajuns noi acolo! Am dat eu drumu la foc, un foc adevarat de tabara. Cu cat erai mai departe de el, cu atat te incalzeai mai tare. Nemaiputand suporta caldura din jurul focului, Flavia se descalta si se pune cu picioarele pe jar. Se pare ca avusesem dreptate! Focul nu o ardea desi noi cei din jur simteam aceeasi caldura doboratoare!

Ce sa facem? Ca nu mai avem apa! Disperati in cautarea unei solutii, vin eu cu o propunere: scoatem cei 5 litri de apa din bidonul de 2 litri ai lui Adi. Era timpul sa varsam apa inghesuita in ceva mai mare. Refugiul era plin de bidoane goale. Nu inteleg de ce ceilalti membrii ai miniechipei nu au fost deacord. In fine!

Mancam bine, bem zahar cu ceai de la Sebi, si, sa nu mai simtim setea apasatoare, decidem sa dormim! Evident, pe ritmuri de muzicuta! Lasa, mai bine cu muzicuta decat cu vocea, gandeam eu..

Cateva povesti de adormit copii gen oaia turbata si nelipsita discutie despre inteligenta cainilor, si cei 4 „psd-isti” se pun sa doarma. Imi cer scuze din nou, de data asta fata de Sebi:) Nu te-am putut lasa in sacul meu, de obicei nu-s complice la faze ce nu-mi plac mie.. si am avut experiente de genu. Am inteles ce vorbeati voi cu subinteles.. nu-s retardat:) Poate cu ocazii viitoare voi fi mai receptiv:)

La ora unu, ca prin minune toti treji! Frate, cata mai sincronizarea!

Cu aceasta ocazie le-am povestit si celorlalti despre visul meu.. despre fata muntilor.. ce m-a crutat de la moarte! Cat de treaba putea sa fie tipa aia:) Flavia a zis ca ea e fata muntilor. Da tipa era blonda. Ma rog! O dau in SF:) Din nou dormim, de data asta pana dimineata! Ne trezim si in ciuda faptului ca am avut un inceput de nervi.. m-am calmat caciu, Flavia, desi zicea ca e timp, si sa ne trezim la 9, a fost prima echipata! Asa fata mai rar!

Ne trezim toti, mai putin Sebi, ce a incercat sa ne sperie. Spre surprinderea mea, nu s-a clintit nici macar cand am sustinut un concert in toata regula! Lingura Flaviei, Cratita de sub prici, Muzicuta lui Adi, au fost cateva instrumente ce au incantat urechile publicului.

video

Ne trezim, nu bem apa, si plecam. De data asta pe Cioranga, spre refugiul Ascutit.

Trecem de zonele dificile cu brio, la un moment dat stiu ca mi-am folosit capul pe post de piolet.. asta ca o paranteza. Deci, trecem de zonele nasoale, si continuam drumul de data aceasta cu Flavia in frunte! Ce zici mah de asta? Ne conduce fara probleme pana in Refugiul Ascutit. Drumul nelipsit de peripetii nu e drum adevarat! Mi-am crapat capul intr-o stanca. M-am prins cu ambele maini, de o parte si de alta, si cu o forta de neinchipuit, m-am impins si tras simultan in maini si in picioare, pana am facut poc:) In urma incidentului, niste injuraturi au starnit dubii pentru Sebi ce era in urma mea. Dupa aceste nedumeriri a urmat o serie de rasete, si o sedinta foto cu capul ranitului..

Ajunsi in Ascutit, Flavia isi cauta rahatul. Ia-l de unde nu e! Si nu s-a dezintegrat atat de repede! Nu avea cum.. poate doar digerat de cineva.. habar n-am! Am uitat sa precizez ca dupa plecarea din Refugiul Sperantelor, Flavia si-a dat seama ca a uitat termosul! Deci vom face o tura speciala de recuperare! Promit sa nu ma mai incred in apa inghesuita atunci!

Coboram spre curmatura, veseli ca deobicei, cantece, chestii trestii, ce pot fi ascultate prin inregistrari. Inainte sa ajungem la cabana, ne potolim setea, sarutand cristalul apelor:).

La cabana ne intalnim cu Rares, ce conducea un grup mai numeros, 5 persoane parca, ce aveau si chitara! Flavia trebuia sa ajunga in Hotties la 7 deci nu aveam timp de zabovit! Am luat-o la fuga spre fantana lui Botorog, dupa ce-am schimbat o vorba cu ceilalti turisti de prin zona. Am depasit vreo 2 grupuri pe serpentine. Am luat-o pe scurtatura scurtaturii dupa ce-am ajuns in Zarnesti, si la 16:20 eram in gara. Trenul sosea la 16:50.

La bilete era coada. Cand s-a terminat coada, eu cu Sebi vroiam sa luam bilete, insa nenea ala obosise si nu era la ghiseu. Asteptam cuminti si bingo! Luam bilete si urcam in tren. In tren, dam.. defapt ei dau peste noi.. grupul lui Rares, de data asta fara Rares. Din cate-mi amintesc el e din Zarnesti. Flavia face incalzirea la chitara, Adi cu muzicuta, eu cu batutu din palme si cu vocea mimata mai mult, la fel si Sebi (Se vede prin filmari) , tipul cu plete din poze la tamburina.. tre sa-mi iau si eu una, e cel mai ok instrument! Grupu vesel in drum spre Brasov. A fost cam cel mai scurt drum Zarnesti Brasov ce l-am facut vreodata din pacate.. cu seminte Penelopa ce au suferit arsuri din cauza focului provocat de mine..

Am ajuns in Brasov.. din pacate! Nu tu chitara, nu tu nimic.. uff la naiba! Tipii aia au plecat spre My Place sa manance delicatese made in China, Flavia spre Hotties.. cu tricoul meu si biletul lui Adi, iar noi, cei 3 ramasi dar nu cei din urma, cu tatal lui Sebi, spre casa!

Ajuns acasa, am chef sa ascult folk in timp ce-mi fac dus. Am facut chef de-o persoana, cu cantari de cantari, si dupa-un dus rapid, am plecat la Dorin caci era ziua lui..

Cam atat! Un weekend de decembrie reusit! Va multumesc voua, ca ati venit cu mine, ii multumesc soferului de dacie ca a evitat sa intre-n gropi, multumesc Flaviei, pentru straduinta de a aduce soarele pe cer, ii multumim cu totii lui Sebi, ca l-a convins pe tatal lui sa ne duca-aduca in / din gara de / pana acasa! Ce mult timp am scutit pe faza asta! A fost o tura complexa, nu doar reusita, ci foarte reusita. Tin sa precizez ca raportul acesta, defapt povestioara, caci nu contine date concrete despre traseu, timpi sau asa, este subiectiva.. (adica are subiect)! Sincer mi-a placut grupuletul asta, si sper ca pe viitor la cat mai multe! Creste insorite voua, celor ce ati avut rabdare sa cititi ditamai textu! Abea acum vad ca are 1800 de cuvinte! Si pana nu uit! Ii multumesc lui Adi ca mi-a cumparat PATEU si conserva de peste:)

Si in ultimele 2 randuri, la propriu imi multumesc mie, ca iubesc muntele, si am ocazia sa cunosc oameni minunati!



6 comentarii:

curier spunea...

frumos blog, felicitari

hajari/copilu spunea...

Multumim mult Curier:) Ma bucur ca cineva a citit articolul si a si commentat!

pikchiu spunea...

l-am citit si eu dar m-a lasat fara cuvinte :))

hajari/copilu spunea...

si eu l-am citit..stie el!

hajari/copilu spunea...

pikchiu.. ce anume te-a lasat fara cuvinte? oare sa ma bucur ca ai spus asta sau nu? :) oricum, iti multumesc ca ai citit articolul.. si sper ca ti-a si placut!

pikchiu spunea...

imi plac mie oamenii astia ca tine/voi. care se pot bucura de putin (putin in sensul ca pentru majoritatea e putin. pentru ei e mult).
"m-a lasat fara cuvinte" a fost pentru ca... am observat ca mai tot timpul cand citesc ceva de la bun in sus ori care mi-a placut mult nu prea mai am ce sa-i comentez, iar comenteriile haifaiviste (alea de maxim 5 cuvinte si scrise ciudat, le stiti cu totii) nu prea ies din tastatura mea doar de dragul de a comenta :)

analythics